Meniu

Caută pe PresaSM

0

Microbuze școlare cu probleme în județul Satu Mare! S-au aplicat zeci de amenzi

Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare informează că polițiștii au desfășurat acțiuni de verificare, în trafic, a vehiculelor destinate transportului de elevi, fiind veri...

Microbuze școlare cu probleme în județul Satu Mare! S-au aplicat zeci de amenzi

Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare informează că polițiștii au desfășurat acțiuni de verificare, în trafic, a vehiculelor destinate transportului de elevi, fiind verificate 98 de microbuze școlare, ocazie cu care polițiștii au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 4.000 de lei.

De asemenea, polițiștii rutieri sătmăreni vor acționa zilnic în apropierea școlilor amplasate pe arterele intens circulate, pentru asigurarea fluidizării și siguranței traficului rutier, la orele de maximă afluire a elevilor.

Totodată au fost realizate 37 de verificări la unitățile de învățământ preuniversitar în ceea ce privește respectarea prevederilor legale în domeniul pazei și a sistemelor de pază, fiind instruiți un număr de 56 agenți de pază.

În perioada 9-13 septembrie a.c. la nivelul județului Satu Mare în contextul începutului de an școlar peste 600 de polițiști sătmăreni împreună cu 119 jandarmi au desfășurat în perioada de referință activități de patrulare în proximitatea celor 276 de unități de învățământ din județ, în vederea menținerii ordinii și siguranței publice.

Citește și

Desființarea a două licee din Satu Mare, suspendată de Tribunal. Lovitură pentru Inspectoratul Școlar
Actualitate

Desființarea a două licee din Satu Mare, suspendată de Tribunal. Lovitură pentru Inspectoratul Școlar

acum 2 ore
FOTO/VIDEO. Accident cu victimă la coborârea de pe Podul Golescu. Impact violent între două mașini
Actualitate

FOTO/VIDEO. Accident cu victimă la coborârea de pe Podul Golescu. Impact violent între două mașini

acum 2 ore
FOTO. Imobil făcut scrum, risc de explozie și zeci de vaci în pericol, în județul Satu Mare
Actualitate

FOTO. Imobil făcut scrum, risc de explozie și zeci de vaci în pericol, în județul Satu Mare

acum 4 ore
Eliberat după un omor, un sătmărean a înjunghiat o femeie care l-a prins în casa sa
Actualitate

Eliberat după un omor, un sătmărean a înjunghiat o femeie care l-a prins în casa sa

acum 4 ore
FOTO. Accident în cartierul Micro 17. O sătmăreancă a ajuns la spital. Ce spun polițiștii
Actualitate

FOTO. Accident în cartierul Micro 17. O sătmăreancă a ajuns la spital. Ce spun polițiștii

acum 9 ore
Accident în județul Satu Mare, biciclist transportat la spital. Șoferul a mutat mașinia și bicicleta
Actualitate

Accident în județul Satu Mare, biciclist transportat la spital. Șoferul a mutat mașinia și bicicleta

acum 10 ore
FOTO/VIDEO. Sătmăreanul care și-a atacat concubina, arestat preventiv. E acuzat de tentativă la omor. Ce spun procurorii
Actualitate

FOTO/VIDEO. Sătmăreanul care și-a atacat concubina, arestat preventiv. E acuzat de tentativă la omor. Ce spun procurorii

acum 10 ore
FOTO. Pieton lovit cu mașina, condusă de o șoferiță, în Micro 17. Și câteva semne de întrebare...
Actualitate

FOTO. Pieton lovit cu mașina, condusă de o șoferiță, în Micro 17. Și câteva semne de întrebare...

acum 11 ore
FOTO/VIDEO. Tată și fiu au murit după ce mașina s-a răsturnat în afara drumului. Mașina, condusă de tânăr
Actualitate

FOTO/VIDEO. Tată și fiu au murit după ce mașina s-a răsturnat în afara drumului. Mașina, condusă de tânăr

acum 12 ore
FOTO. Bani falși plasați la mai multe magazine din județul Satu Mare. Mai mulți bărbați și o femeie, arestați!
Actualitate

FOTO. Bani falși plasați la mai multe magazine din județul Satu Mare. Mai mulți bărbați și o femeie, arestați!

acum 12 ore
RECORD. Tânăr sătmărean (19 ani) prins de două ori, în aceeași zi, fără permis bun la volanul unei dube
Actualitate

RECORD. Tânăr sătmărean (19 ani) prins de două ori, în aceeași zi, fără permis bun la volanul unei dube

acum 13 ore
FOTO/VIDEO. Care este starea femeii înjunghiate în municipiul Satu Mare. Iubitul a ajuns în fața procurorilor
Actualitate

FOTO/VIDEO. Care este starea femeii înjunghiate în municipiul Satu Mare. Iubitul a ajuns în fața procurorilor

acum 13 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite