PREMIERĂ. Pacienți testați înainte să fie internați în Spitalul Județean, după rateul cu pacientul COVID19
După ce un pacient depistat pozitiv COVID19 a fost internat și a ajuns în contact cu alți bolnavi și o parte a personalului medical în Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, conducerea unității spita...
După ce un pacient depistat pozitiv COVID19 a fost internat și a ajuns în contact cu alți bolnavi și o parte a personalului medical în Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, conducerea unității spitalicești a luat o măsură în premieră: vor fi testați toți pacienții care urmează să fie internați, respectiv toate persoanele care fac diferite forme de tratament.
”Se va face în premieră o testare prespitalicească în cazul pacienților care urmează să fie internați în Spitalul Județean de Urgență Satu Mare. Testarea se va face și pentru pacienții oncologici, cei dializați, persoanele care fac chimioterapie. Ne-am organizat în acest sens și vom demara procedurile”, a declarat managerul Spitalului Județean Satu Mare, Adrian Marc, pentru PresaSM.
Reamintim că în 20 mai 2020, un pacient diagnosticat cu COVID19 a ajuns în același salon cu un pacient sănătos la Spitalul Județean Satu Mare. Pacientul neinfectat a precizat pentru PresaSM că a stat mai bine de 7-8 ore în compania pacientului cu COVID19, fără mijloace de protecție, precum măști sau paravan despărțitor.
În urma acestui incident, au intrat în izolare atât pacientul cât și o parte din cadrele medicale. Potrivit informațiilor PresaSM, atât cadrele medicale cât și pacientul care a intrat în contact cu bolnavul au ieșit nevativi la testarea COVID19.
Citește și
Actualitate
Sătmăreni blocați la poalele Muntelui Athos de câteva zile. Autoritățile nu îi lasă să treacă
Actualitate
Dragoste de mamă în fața judecătorilor din Satu Mare. După ce fiul a bătut-o
Actualitate
Dintr-o eroare, o sătmăreancă s-a trezit cu o sumă uriașă în conturi! Acum are dosar penal
Actualitate
Modernizarea Parcului Vasile Lucaciu, în linie dreaptă. S-a semant contractul
Actualitate
FOTO. Accident între două mașini lângă ștrandul din Tășnad. O femeie a ajuns la Urgență
Actualitate
Atenție, șoferi sătmăreni, dacă aveți drumuri în Ungaria! Vor fi restricții la urcarea pe autostrada M3
Actualitate
Peter Magyar, mesaj ferm privind relația UDMR cu politica din Ungaria. Ce îi transmite lui Kelemen Hunor
Actualitate
Sătmăreanul a ajuns de acasă direct în penitenciar. Va petrece următorii ani după gratii
Actualitate
Accident în județul Satu Mare. O sătmăreancă a ajuns la spital
Actualitate
Tășnad, locul doi pe țară la fonduri UE pentru orașe. Ce noi proiecte anunță primarul
Actualitate
FOTO. Se caută eroul care a salvat o femeie din mașina răsturnată în Satu Mare
Actualitate