Meniu

Caută pe PresaSM

0

Percheziții la Delgaz Satu Mare! Facturi posibil umflate la gaze naturale, de peste 10%!

Percheziții de amploare într-un dosar privind posibile fapte de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, la sediile unei societăţi de distribuţie de gaze din municipiul Satu Mare. Percheziţiile au...

Percheziții de amploare într-un dosar privind posibile fapte de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, la sediile unei societăţi de distribuţie de gaze din municipiul Satu Mare. Percheziţiile au loc, conform unor surse AGERPRES, la sedii ale DELGAZ GRID.

Polițiștii de investigare a criminalității economice din Inspectoratul de Poliție Județean Alba efectuează 87 de percheziții, în 20 de județe și municipiul București, la sediile unei societăți de distribuție de gaze. Sunt investigate posibile fapte de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 87 de percheziții în județele Satu Mare, Alba (6), Arad (1), Bacău (4), Bihor (1), Bistrița Năsăud (3), Botoșani (4), Caraș Severin (4), Cluj (7), Harghita (3), Hunedoara (5), Iași (6), Maramureș (4), Mureș (15), Neamț (4), Sălaj (2), Sibiu (6), Suceava (3), Timiș (4), Vaslui (2) și în municipiul București (2), la sediul unei societăți comerciale care are ca și obiect principal de activitate distribuția combustibililor gazoși, prin conducte, precum și la punctele de lucru ale acesteia.

Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada 2018 – 2019, la nivelul unuia dintre centrele de operațiuni ale societății, ar fi fost modificate fișe de defect, raportându-se un număr mai mare de defecte cu pierderi de gaze naturale.

Astfel, ar fi crescut, în mod artificial, consumul tehnologic la nivelul societății, care ar fi fost transmis, lunar, către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și ar fi fost acceptat la stabilirea tarifelor de distribuție a gazelor naturale, impactul valorii totale fiind de 10,4%.

Prin transmiterea acestor date, societatea de distribuție a gazului ar fi indus în eroare instituția care reglementează activitatea în acest domeniu, iar acest lucru ar fi condus la stabilirea unor tarife eronate de distribuție a gazelor naturale.

Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals, în acest moment procedural fiind începută urmărirea penală in rem.

La percheziții participă un număr de 261 polițiști, din județele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Cluj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și municipiul București.

Citește și

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

acum 31 minute
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 4 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 16 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 21 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 21 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 23 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

17 aprilie 2026
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite