Meniu

Caută pe PresaSM

0

Accident grav de muncă la o fabrică de termopane din Carei: un angajat a suferit amputarea unei falange

Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare informează că la data de 8 iulie a.c., în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei au fost sesizați cu p...

Accident grav de muncă la o fabrică de termopane din Carei: un angajat a suferit amputarea unei falange

Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare informează că la data de 8 iulie a.c., în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de muncă în incinta unei societăți comerciale din municipiu.

Potrivit primelor verificări efectuate de echipa operativă deplasată la fața locului, incidentul a avut loc într-o fabrică de termopane din Carei, în timpul desfășurării activităților specifice. Un bărbat în vârstă de 43 de ani, angajat al fabricii, ar fi fost implicat într-un accident în momentul în care manipula un geam de sticlă.

Din motive care urmează a fi stabilite, geamul i-ar fi căzut peste picior, provocându-i o leziune gravă – amputarea unei falange (alte surse vorbesc despre amputarea parțială a două degete de la ambele picioare). La fața locului a fost solicitat un echipaj medical, care i-a acordat bărbatului primele îngrijiri, acesta fiind ulterior transportat la o unitate medicală pentru tratament de specialitate.

În cauză, polițiștii au deschis o anchetă, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a normelor de sănătate și securitate în muncă și vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Inspectoratul Teritorial de Muncă a fost, de asemenea, sesizat cu privire la eveniment, urmând să efectueze propriile verificări pentru a stabili dacă au fost respectate prevederile legale în materie de protecția muncii.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Comentarii Anchete Politică Necitite